Cum putem sărbători dragostea?
Sfântul Mucenic
Valentin este cinstit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, fiind amintit
în calendarul ortodox la data de 30 iulie. Din nefericire, în absenţa unei
culturi ortodoxe şi căzând pradă tradiţiei profane, multe persoane asimilează
sărbătoarea sfântului cu data de 14 februarie. Ne aflăm însă, am putea spune,
în faţa unui dublu paradox. Mai întâi datorită faptului că, deşi de
"Valentine s Day" a auzit toată lumea, totuşi despre viaţa Sfântului
Mucenic Valentin nu cunoaşte nimeni mai nimic. Pe de altă parte, cu toate că
ziua de 14 februarie este dedicată unui "sfânt Valentin", totuşi
calendarul ortodox nu leagă de această dată calendaristică nici un sfânt cu
acest nume.
Fundamentându-se pe o sărbătoare catolică,
cu specific occidental, care odată cu trecerea timpului a căpătat accentuate
valenţe profane, străine spaţiului ortodox, sărbătoarea Sfântului Valentin este
denaturată şi transformată într-un eveniment de marketing şi într-o
"sărbătoare fără sărbătorit". Pilda de sfinţenie şi mucenicie a
Sfântului Valentin, precum şi darul acestuia de videcător al celor bolnavi şi
ocrotitor al virtuţii dragostei creştine şi al familiei pot fi aflate doar în
Biserica lui Hristos, locul în care mucenicul creştin a predicat, a
binecuvântat şi a mărturisit pe Dumnezeul cel Viu. Iar sărbătoarea lui, atât de
dragă îndeosebi tinerilor, ar trebui să reprezinte un prilej cum nu se poate
mai potrivit de rugăciune şi laudă aduse Mucenicului Valentin, ca unul care
revarsă ajutorul său familiilor şi tinerilor de astăzi.
Valentin "cel
puternic în credinţă..."
Din punct de vedere etimologic, morfemul
Valentin/ Valentina este un nume augural, de origine latină, explicat în mod
tradiţional prin participiul verbului valere, care se traduce prin a fi
puternic, a fi sănătos. Într-adevăr, prin credinţa sa energică, prin faptele
sale deosebite, prin moralitatea exemplară şi prin activitatea
pastoral-misionară ireproşabilă, Sfântul Mucenic Valentin a confirmat tăria şi
puterea credinţei în Hristos, precum şi sănătatea vieţii comunităţii pe care el
a păstorit-o cu atâta interes. Un lucru
ce trebuie subliniat este faptul că în calendarul Bisericii Ortodoxe întâlnim
mai mulţi sfinţi cu acest nume. Amintim astfel pe Sfântul Mucenic Valentin,
preotul din Roma, care a primit moarte mucenicească în jurul anului 268 şi pe
care Biserica noastră îl sărbătoreşte în fiecare an la data de 6 iulie; pe
Sfântul Mucenic Valentin, episcopul de Terni, de a cărui pătimire am amintit
mai sus, cinstit de Biserica Ortodoxă la data de 30 iulie; pe Sfântul Mucenic
Valens (Valent) diaconul, originar din localitatea Elia, Ierusalim, devenit
martir în anul 309, pomenit de Biserica Ortodoxă pe data de 16 februarie. De asemenea, cu numele de Valentin, Biserica
Ortodoxă cinsteşte şi un sfânt episcop din Germania, secolul al IV-lea,
considerat protector împotriva epilepsiei, precum şi o sfântă muceniţă pomenită
în fiecare an la data de 10 februarie.
Pot tinerii să sărbătorească zile ca
Valentine s Day? Aceasta e întrebarea la care ar trebui să avem un răspuns. În
general, nu sunt adeptul răspunsurilor categorice, căci viaţa însăşi este atât
de complexă, încât rareori poţi să fii tranşant. De aceea, în ciuda
caracterului pronunţat comercial, frivol şi fără nici o legătură cu religia
creştin - ortodoxă, n-aș putea spune că
"e rău să sărbătorim Valentine s Day!" În vâltoarea stresului
cotidian, deseori uităm să ne bucurăm de darul nepreţuit pe care ni l-a dat
Dumnezeu în persoana soţului sau soţiei, de aceea un buchet de flori sau orice
mică atenție poate constitui o bucurie legitimă pentru familie. Trebuie însă să luăm aminte asupra
înşelătoriei, căci, de dragul banilor sau al raiting-ului, valorile sunt
răsturnate şi tinerii sunt îndrumaţi pe un drum greşit. Nici calendarul
religios şi nici conţinutul sărbătorii nu justifică invocarea Sfântului
Valentin. Citisem un articol în care cineva dorea să dăruiască de Valentine s
Day o icoană, foarte frumoasă, care înfățișa un sfânt, ținând în mână o inimă,
legată cu o panglică roșie și pe care scria ”Sfântul Valentin – Protectorul
Îndrăgostiților”. Ne putem da seama din acest exemplu de pericolul pe care
astfel de denaturări îl reprezintă pentru cineva mai puțin informat. Sper că nu
vom ajunge să ne închinăm şi să venerăm în casele noastre sfinţi inventaţi,
protectori ai unor relaţii sociale "moderne" şi emancipate? Taina
căsătoriei este un lucru foarte serios şi vital pentru relaţia dintre bărbat şi
femeie. Mimarea acestui act, prin ceremonii ludice, promovate chiar şi de unii
primari, în piaţa publică, constituie o înşelare şi chiar o batjocură. În plus,
certificatul de căsătorie pentru o zi întăreşte convingerea multora că totul se
rezumă doar la o foaie de hârtie, iar căsătoria nu ar schimba sau ajuta cu
nimic relaţia.
Oferta comercială agresivă, constând în
obiecte cu conotaţii sexuale, denaturează şi ea rostul relaţiei dintre bărbat
şi femeie, transformând-o într-o goană după palmares, axată exclusiv pe trupesc
şi pe material. În situaţia în care pe asemenea obiecte este înscris
"Sfântul Valentin", vorbim chiar de blasfemie.
Nu în ultimul rând, trebuie tras un semnal
de alarmă, în privinţa presiunii sociale şi psihice uriaşe la care sunt supuşi
cei singuri sau care nu au un partener. S-a văzut în anii trecuţi că numărul
gesturilor dramatice creşte în preajma datei de 14 februarie. Când toate
posturile tv şi radio au emisiuni dedicate îndrăgostiţilor, iar în piaţa
publică se organizează concursuri de sărutări, iar tu eşti singur sau tocmai ai
fost părăsit, sau, mai rău, ai rămas văduv... este foarte greu să nu fii
afectat, trist sau chiar deznădăjduit.
Cred că cel mai bine putem sărbători
dragostea mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru darurile sale nepreţuite, fie că
avem un soţ sau un logodnic, fie că îl rugăm pe Cel de Sus să ne hărăzească o
pereche. Să-i cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu şi să-i chemăm în rugăciune
pentru a ne ajuta în lucruri cu adevărat folositoare pentru trupurile şi
sufletele noastre, ferindu-ne de formalisme şi de surogate.
Dragobetele
Să nu uităm că în
calendarul intercultural al poporului român se consemnează existența unei
sărbători a iubirii cu rădăcini adânci în istoria multiseculară al acestui
neam, si anume Dragobetele. Dragobetele
se sărbătorește pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 și 25 martie, aceste numeroase
date fiind cauzate de confuzia dată de cele două calendare (iulian și
gregorian). Marcel Lutic a observat ca acestea se află „în preajma zilelor
Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există
o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai
adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui”. În majoritatea locurilor,
data celebrării este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat că a
descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie
ca ziua în care se sarbatorea Dragobetele.
Hora de
Dragobete
Îmbrăcați de
sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute
prin păduri și lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau și fragi infloriți, aceștia
erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în
care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa
fiu dragă / Urâciunile să le desparți”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar
în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se
întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un
băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar
fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele
sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar
pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în
fața comunității.
„Unii
tineri, în Ziua de Dragobete, își crestau brațul în formă de cruce, după care își
suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, și, respectiv, surori de cruce.
Se luau de frați și de surori și fără ritualul de crestare a brațelor, doar
prin îmbrățișări, sărutări frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se
înfrățeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni”, a
afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în
lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele tradiții
legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri după
fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde și le face de
râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți ...”. De aici și
provine răspândita expresie adresată fetelor mari și nevestelor tinere, care
îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.
În această
zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă,
dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi
stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt
sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara
ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt
era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste.
Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie
să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge
bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să
respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi
nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită
de nici un reprezentat al sexului opus.În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face
curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele
sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina
populară.
Invatator: Ovidiu Lucian LUCA